Compartimentul de evaluare şi prevenire a delincvenţei juvenile are următoarele atribuţii şi responsabilităţi principale:
a) primeşte sesizări şi se autosesizează cu privire la copilul care săvârşeşte fapte penale şi nu răspunde penal, în colaborare cu poliţia, parchetul, alte structuri şi servicii cu atribuţii conexe/complementare de la nivelul judeţului;
b) evaluează situaţia copilului care săvârşeşte fapte penale şi nu răspunde penal, condiţiile şi circumstanţele producerii faptei, factorii determinanţi şi complementari care au influenţat comportamentul infracţional, riscul de reeditare a conduitei delincvente, cât şi potenţialului de reabilitare a fiecărui copil în parte, în vederea stabilirii tipului de intervenţie;
c) asigură şi urmăreşte aplicarea măsurilor de prevenire şi combatere a comportamentului delincvent juvenil, popularizând în rândul beneficiarilor consecinţele penale ale activităţilor infracţionale desfăşurate de aceştia;
d) evaluează condiţiile morale şi materiale oferite de familia copilului pentru corectarea devianţelor comportamentale ale acestuia;
e) propune instituirea măsurii de supraveghere specializată pentru copilul care a comis o faptă penală dar nu răspunde penal în funcţie de condiţiile care au favorizat săvârşirea faptei, mediul în care a crescut şi a trăit copilul, gradul de pericol social al faptei;
f) identifică familii sau persoane cărora să le poată fi dat în plasament copilul cu prioritate la rudele până în gradul IV inclusiv, în cazul în care gradul de pericol social al faptei săvârşite impune separarea copilului de mediul familial şi/sau dacă dezvoltarea şi integritatea lui morală sunt pericilitate din motive independente de voinţa părinţilor;
g) propune instituirea măsurii speciale de protecţie într-un serviciu de tip rezidenţial specializat în cazul în care menţinerea în familie a copilului nu este posibilă sau atunci când nu sunt îndeplinite obligaţiile stabilite prin măsura supravegherii specializate;
h) asigură consiliere psiho-socială părinţilor şi copilului care a săvârşit o faptă penală, în vederea prevenirii comportamentului delincvent, reinserţiei sociale şi prevenirii abandonului şcolar;
i) derulează programe de consiliere psiho-socialăspecifice în vederea prevenirii manifestării de acte delictuale și a prevenirii separării copilului de familia sa;
j) urmăreşte evoluţia copilului care a săvârşit o faptă penală şi nu răspunde penal după ce Comisia pentru Protecţia Copilului/Instanţa de judecată competentă a dispus faţă de acesta măsura supravegherii specializate în vederea menţinerii/revocării măsurii speciale de protecţie;
k) oferă oricărui copil posibilitatea de a solicita asistenţă şi sprijin pentru ascultarea şi implicarea sa în orice problemă care îl priveşte sau îi poate afecta interesele;
l) acţionează în colaborare cu autorităţile locale pentru prevenirea şi combaterea acţiunilor sau comportamentelor deviante ale copiilor din comunitate;
m) acţionează în vederea reintegrării şcolare, familiale şi sociale a copilului care săvârşeşte fapte penale şi nu răspunde penal, în colaborare cu reprezentanţii instituţiilor cu atribuţii în domeniu;
n) elaborează şi aplică setul de instrumente specifice necesare evaluării psiho-sociale a copilului şi familiei;
o) asistă copilul aflat în conflict cu legea penală pe parcursul audierii/cercetării penale realizate de către institutiile abilitate în domeniu;
p) realizează parteneriate cu alţi furnizori de servicii în domeniu, în vederea perfecţionării metodologiei de lucru cu beneficiarii direcţi şi identificării unor noi metode de intervenţie şi prevenţie a delincvenţei juvenile;
q) promovează şi sprijină comunitatea (primării, şcoli,politie) în derularea unor campanii/ programe în domeniul prevenirii delincvenţei juvenile;
r) asigură confidenţialitatea informaţiilor cu privire la faptele săvârşite de către copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală dar nu răspunde penal în procesul de reinserţie socială;
s) colaborează cu celelalte servicii/compartimente din cadrul D.G.A.S.P.C. Botoşani, alte servicii de specialitate, autorităţi şi instituţii, în vederea rezolvării cazurilor, care implică competenţa alternativă teritorială şi colaborarea în domeniu;
t) sprijină activitatea autorităţilor administraţiei publice locale din judeţ în domeniul prevenirii delincventei juvenile;
u) întocmeşte Raportul referitor la copil, conform art.139 din Legea nr. 272 / 2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului, republicată, la solicitarea instanţei de judecată/IPJ şi propune măsuri de protecţie şi intervenţie specială în interesul superior al copilului;
v) salariații din cadrul compartimentului cunosc și respectă prevederile legale și instituționale în domeniile: securitate și sănătate în muncă, prevenirea și stingerea incendiilor și managementul calității.