Generic selectors
Exact matches only
Search in title
Search in content
Search in posts
Search in pages

Compartimentul plasamente familiale şi tutelă

PERSOANĂ DE CONTACT: Hojbotă Doinița

ADRESA – NR. TELEFON: mun.Botoşani, str. Nicolae lorga nr.33, jud. Botoșani – tel.0752246633

ARTICOLUL 1

Definiţie

(1) Regulamentul de organizare şi funcționare este un document propriu al serviciului social Compartimentul plasamente familiale şi tutelă, în vederea asigurării funcţionării acestuia, cu respectarea standardelor minime de calitate aplicabile şi a asigurării accesului persoanelor beneficiare la informaţii privind condiţiile de admitere, serviciile oferite etc.

(2) Prevederile prezentului regulament sunt obligatorii atât pentru persoanele beneficiare, cât şi pentru angajaţii Compartimentului plasamente familiale şi tutelă şi după caz, pentru membrii familiei beneficiarilor, reprezentanţii legali/convenţionali.

ARTICOLUL 2

Identificarea serviciului social

Serviciul social Compartimentul plasamente familiale şi tutelă, cod serviciu social 8790 SF-C, este administrat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoșani, furnizor acreditat conform Certificatului de acreditare seria AF nr. 000484 şi funcţionează în sediul din mun. Botoşani, str. Nicolae lorga nr.33, jud. Botoşani.

ARTICOLUL 3

Scopul serviciului social

Scopul serviciului social Compartimentul plasamente familiale şi tutelă, serviciu de tip familial pentru copilul separat temporar sau definitiv de părinţii săi, este de a asigura protecţia copilului care necesită stabilirea unei măsuri de protecţie ce impune creşterea, îngrijirea şi educarea copilului de către o famile/persoană, adecvate nevoilor individuale ale fiecăruia, cu scopul dezvoltării abilităţilor de viaţă independentă în vederea reintegrării familiale şi integrării socioprofesionale. Această protecţie include şi plasarea copilului în regim de urgentă, plasarea copilului cu nevoi speciale în vederea recuperării sale.

ARTICOLUL 4

Cadrul legal de înființare, organizare şi funcționare

(1) Serviciul social Compartimentul plasamente familiale şi tutelă funcționează cu respectarea prevederilor cadrului general de organizare şi funcționare a serviciilor sociale reglementat de Legea nr. 292/2011, cu modificările ulterioare, Legea nr. 272/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, precum și a altor acte normative secundare aplicabile domeniului.

(2) Standard minim de calitate aplicabil: Ordinul nr. 26/2019 privind aprobarea Standardele minime de calitate pentru serviciile sociale de tip familial destinate protecției copiilor din sistemul de protecţie specială, copii aflați cu măsură de protecție la o persoană/familie.

(3) Serviciul social Compartimentul plasamente familiale şi tutelă a fost înființat, sub denumirea inițială “Compartimentul de protecție de tip familial, adopție şi post adopție” începând cu data de 01.01.2005, prin Hotărârea Consiliului Județean Botoșani nr. 68 din 23.12.2004, ca urmare a reorganizării Direcţiei Judeţene pentru Protecţia Drepturilor Copilului Botoşani şi a serviciilor sociale existente la data de 31.12.2004, în baza dispoziţiilor H.G. nr. 1434/2004 privind atribuțiile şi Regulamentul-cadru de organizare şi funcţionare a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului şi funcţionează în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoşani. Prin Hotărârea Consiliului Judeţean Botoşani nr. 35 din 30.03.2011, denumirea “Compartimentul de protecţie de tip familial, adopţie şi post adopţie”se modifică în “Compartimentul plasamente familiale şi tutelă”, serviciul funcționând în structura Serviciului pentru protecţia copilului în dificultate şi management de caz.

 

ROF – Compartimentul plasamente familiale și tutelă