Compartimentul prevenire marginalizare socială și protecţie de tip familial a persoanelor aflate în dificultate îndeplineşte următoarele atribuţii principale:
a) aplică măsurile de prevenire şi combatere a situaţiilor de marginalizare şi excludere socială în care se pot afla anumite persoane, grupuri sau comunităţi;
b) primeşte şi înregistrează solicitările de acordare de servicii sociale formulate de persoanele cu dizabilități/vârstnice, reprezentanţii legali ai acestora, precum şi sesizările altor persoane/instituţii/furnizori privaţi de servicii sociale privind persoane/familii/grupuri de persoane aflate în dificultate;
c) evaluează/reevaluează situaţia psiho-socio-familială a persoanelor adulte aflate în situaţii de dificultate sau risc social;
d) echipa multidisciplinară analizează și propune servicii sociale pentru a veni în sprijinul persoanelor cu dizabilități/vârstnice, familiilor aflate în situații de risc şi a oricărei persoane aflate în nevoie în scopul prevenirii situaţiilor de marginalizare şi excludere socială a acestora;
e) acţionează în permanenţă pentru identificarea discriminărilor, cazurilor de excluziune socială a persoanelor adulte aflate în dificultate şi ia măsuri pentru clarificarea acestora;
f) facilitează persoanei adulte accesul la servicii şi instituţii în funcţie de nevoile identificate ale acesteia;
g) acordă persoanei adulte asistenţă şi sprijin pentru exercitarea dreptului său la libera opinie;
h) răspunde sesizărilor cu referire la diferite situaţii de criză în care se găsesc persoanele adulte;
i) menţine legătura cu autorităţile administrației publice locale pentru identificarea şi soluţionarea cazurilor în care sunt implicate persoanele adulte aflate în dificultate;
j) asigură măsurile necesare pentru protecţia în regim de urgenţă a persoanei adulte aflate în nevoie;
k) acordã consiliere persoanelor marginalizate, aflate în situații de risc, persoanelor vârstnice și celor cu dizabilități, în vederea acordării tuturor drepturilor prevăzute de către legislația în domeniu;
l) monitorizează cazurile evaluate până la depăşirea situaţiei de criză;
m) acţionează pentru identificarea discriminărilor şi cazurilor de excluziune socio-profesională a persoanelor cu dizabilități şi ia măsuri pentru clarificarea acestora;
n) colaborează cu Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă pentru integrarea socio-profesională a persoanelor cu dizabilități;
o) colaborează cu organizaţiile neguvernamentale ale persoanelor cu dizabilități/vârstnicilor, și cu autorităţile administraţiei publice locale pentru organizarea de acţiuni comune de protecţie a acestor categorii;
p) salariații din cadrul compartimentului cunosc și respectă prevederile legale și instituționale în domeniile: securitate și sănătate în muncă, prevenirea și stingerea incendiilor și managementul calității.